3 adevăruri științifice despre programare și beneficiile din spatele lor

S-a spus de multe ori că programatorii gândesc altfel față de restul, deoarece sunt mai logici, raționali și chiar mai inteligenți.

Pentru a demonstra aceste lucruri, oamenii de știință au început să studieze creierul programatorilor și iată care au fost concluziile la care au ajuns:

Impactul programarii asupra creierului - code school clubs

Impactul programarii asupra creierului – code school clubs

1. Programarea poate modela felul în care gândești

S-a demonstrat că este important ce tip de limbaj de programare înveți prima dată. De-a lungul timpului, limbajele de programare au evoluat, de aceea, primele generații de programatori au început cu C sau FORTRAN, COBOL sau BASIC, pe când generațiile mai noi s-au orientat către Java sau Python.

Designul unui limbaj de programare poate modela și schimba modul în care gândește o persoană.

Programatorii care utilizează Java și programatorii care lucrează cu Python gândesc diferit deoarece abordează programarea în două maniere total diferite.

Altfel spus, paradigmele primului tău limbaj de programare poate influența felul în care abordezi structurile de date și algoritmii.

Acest fenomen a fost bine suprins de către proverbul din engleză „Când tot ce ai tu este un ciocan, totul arată ca un cui”. După ce un programator învață să programeze într-un anumit mod, acesta va folosi același tip de soluționare a problemelor și în alte domenii.

2. Programarea permite menținerea creierului cât mai sănătos

Creierul are nevoie de exercițiu constant pentru a rămâne tânăr și sănătos. Oamenii de știință s-au întrebat dacă programarea este un exercițiu mental care contribuie la sănătatea creierului.

Un studiu realizat în1991 a analizat „efectele programării computerului asupra abilităților cognitive” și a constatat că studenții cu experiență de programare au obținut cu 16% mai mult la testele de abilități cognitive decât studenții care nu aveau o astfel de experiență.

Un studiu mai amplu, realizat în 1999 a constatat și a confirmat că „activitățile de implicare intelectuală servesc pentru a ajuta indivizii împotriva declinului [cognitiv]”, dar a remarcat, de asemenea, că este posibil ca slăbirea abilităților cognitive să ducă la o participare mai redusă la activități care presupun implicare intelectuală.

Un studiu și mai extins, realizat în 2009, a ajuns la o concluzie similară, sugerând că „persoanele care se angajează în activități de stimulare a creierului în anii următori își pot reduce riscul [și chiar pot amâna apariția] Alzheimerului și a altor tipuri de demență.” Activitățile care mențin creierul activ sunt următoarele: scrisul, cititul, puzzle-urile, jocurile de masă, jocurile de cărți și muzica.

Însă un studiu publicat în 2013 a ajuns la concluzia că doar anumite tipuri de activități mentale conferă creierului claritate.

Studiile realizate au arătat faptul că programarea, datorită sarcinilor cognitive pot menține creierul sănătos și previn deteriorarea neuronală, dar nu au arătat faptul că cei care fac programare devin mai inteligenți sau mai capabili.

3. Programarea este mai mult decât matematică și logică

Un studiu realizat în 2014, care a folosit scanări RMN pentru a identifica activitatea creierului la programatori care lucrau cu fragmente de cod, a demonstrat că cinci zone distincte ale creierului sunt implicate în înțelegerea codului sursă. Acest fapt dovedește că pentru utilizarea codului sursă o persoană folosește părți ale creierului care sunt asociate în mod normal cu memoria, procesarea limbajului și atenția.

Conform acestui studiu programatorii nu folosesc și acele regiuni ale creierului asociate în mod normal cu matematica și diverse calcule.

Studiul nu a arătat faptul că limbajele de programare sunt similare limbilor străine, ci doar că implică regiuni asemănătoare ale creierului. Programatorii testați nu au scris niciun cod propriu, lucru care ar fi dus la utilizarea de zone diferite ale creierului față de cele care ajută la înțelegerea unui cod existent.

Lasă un comentariu

Aplica pentru o lectie gratuita

    Alege curs

    ×
    Rezervă locul la Open Days

      ×
      Doresc mai multe informații

        ×
        Orientare in cursuri

          Mesaj

          ×
          Alegere tehnica de calcul

            Mesaj

            ×

              ×