Ca părinți ne dorim ca cei mici să petreacă mai puțin timp în fața tabletei sau a telefonului. Însă pandemia ne-a învățat că tehnologia poate fi o soluție potrivită pentru continuarea educației copiilor. Școala digitală a însemnat și mai mult timp petrecut în fața ecranelor pentru copii. Pentru a echilibra timpul de joacă și pe cel dedicat studiului online, părinții au nevoie să abordeze situația din alt unghi și să privească dispozitivele electronice ca un nou mediu necesar pentru dezvoltarea și educarea copiilor.
Iată câteva moduri prin care orice părinte poate învăța copilul să gestioneze în mod echilibrat timpul pentru studiu, cât și timpul pentru joacă.
Timp dedicat studiului și Timp pentru joacă
Puteți începe prin a spune activităților pe nume. Când stabiliți un vocabular comun pentru activitățile lor zilnice, cum ar fi timpul de studiu, timpul de joacă, timp pentru prieteni, timp pentru familie și timp pentru relaxare, puteți comunica mult mai limpede și eficient – despre ceea ce face cel mic, ce ar trebui să facă și ce vrea să facă. Această strategie poate transforma conversația despre timp dedicat tehnologiei într-o conversație care vă ajută copilul să echilibreze studiul cu jocul, exercițiul cu relaxarea și responsabilitățile cu timpul social.
Creați un contract de învățare online
Acest acord este un document pe care îl puteți realiza împreună cu cei mici pentru a clarifica regulile (stabilite de comun acord) pe noul an școlar, dar și consecințele nerespectării acestora. Explicați copiilor să reevalueze ce trebuie să facă (temele zilnice, adică timpul de studiu) și ce își doresc să facă (jucat online cu prietenii, adică timpul pentru prieteni). Adăugați aceste obiective în acordul de învățare online, astfel încât copiii să știe cât timp pot aloca zilnic pentru studiu, joacă și socializare.
Monitorizați copiii pentru ca aceștia să respecte programul agreat de comun acord
Copiii sunt mai degrabă inclinați să aloce mai mult timp jocului și socializării decât temelor și cursurilor. Pentru a vă asigura că cei mici respectă acordul, puteți utiliza setările de control parental. Explicați copiilor că, în funcție de progresele pe care le fac, pot demonstra că nu mai au nevoie de monitorizare.
Setați de comun acord ore și zone offline
Mai ales când sunt mici, copiii trebuie să fie atenți cu numărul de ore petrecute în fața ecranelor. O pauză este binevenită oricând pentru a reconsidera beneficiile, dar și minusurile fiecărui dispozitiv folosit de copii. Timpul petrecut offline poate fi un moment potrivit de a petrece timp alături de cei mici, de a vorbi cu ei și de a desfășura activități plăcute și creative.
Utilizând aceste strategii, părinții pot ajuta copiii să își împartă timpul mai eficient între studiu, joacă și momente petrecute cu familia. Totodată, copiii vor aloca mai puțin timp jocurilor online.